Povestea nasterii

Mi-am cunoscut sotul acum aproape 9 ani….dupa 2 ani am si facut nunta si ne faceam planuri cand e mai bine sa apara bebele….eu o tineam sus si tare ca vreau la 2 ani de la nunta…el dupa 3 ani….si am ajuns la un compromis…2 ani si jumatate. Au trecut anii…ne apucam serios de treaba…prima luna nimc, a doua la fel…si tot asa trec 6 luni si nimic….incep sa ma ingrijorez, eu avand analizele la zi…era totul in regula…dar de ce nu apare bebe?...Am decis impreuna cu medicul ca ar fi bine sa-si faca si sotul cateva analize…mai précis spermograma…si stupoare….a iesit f prost…de aici si incercarile nereusite …

De atunci am alergat pe la doctori….timp de 3 ani…analize, tratamente,inseminari si FIV-uri, FIV-ul fiind ultima solutie. Am facut 5 inseminari si 2 FIV-uri nereusite….aveam momente cand nu credeam ca vom reusi vreodata sa avem propriul copil…deja ma gandeam serios la adoptie…dar am zis sa mai incercam inca o data un FIV-ulet….si spre marea noastra bucurie, fericire…am REUSIT! Se intampla in octombrie 2008 si in noiembrie, mai exact pe 6 am primit telefon de la clinica cu raspunsul pe care-l asteptam de atatia ani…rezultat POZITIV. Am zis ca ma calmez acum cu stres si doctori, gata am ramas graviduta…dar abia acum incep framantarile…oare bebe e bine, oare ii mai bate inimioara, etc….si uite asa a trecut primul trimestru de sarcina, dintr-o ecografie in alta sa-mi vad puiul dc e bine, dc e la locul lui..cand au inceput miscarile bebelusei mele m-am mai potolit…stiam ca e in regula ca o simt….asteptam momentele acestea de-o viata…eram atat de mandra de burtica mea pe care mi-o doream atat, la care am visat ani de zile….si lunile au trecut. A trebuit sa stau acasa din luna a 5-a….placenta f joasa si nu tb sa fac efort…dar nu m-am speriat…sarcina a decurs bine, eu care ma temeam sa nu nasc prtematur si bebelusa mea nu mai vroia sa iasa…intrasem in sapt 40 si déjà ma gandeam de ce nu iese…ca fetele sunt mai grabite…asteptam sa ma sune dr pt cezariana…ca eu l-am sunat de cateva ori, il exasperasem:D…ma gandeam sa nu ma apuce contractile noaptea sau in week-end si poate nu ajunge la timp pt nastere….

Dar pe 9 iulie 2009 primesc telefon de la medic sa ma prezint la spital sa ma vada si a doua zi facem cezariana…mi-am sunat sotul…am plecat intr-un suflet la spital…inca nu realizam ca mai am atat de putin si nasc…eu eram f calma….am facut internarea, m-a consultat medicul( am avut parte de un medic de nota 10!!-dr Rotaru, Elias) ; ma anunta dr ca avem aprobarea pt cezariana…in curand vom intra in sala de nasteri….deja simteam ca parca e prea repede…ca as mai sta…ma gandeam ce e cu graba asta….era in jur de ora 12….nu anuntasem pe nimeni ca urmeaza sa nasc…de fapt nici nu am avut timp…de dimineatza, ca si in celelalte dimineti toata lumea ma suna sa vada dc suntem bine,dc am nascut sau nu, dc am vreo veste….si ii linistisem in dimineatza aceea pe toti ca nu e nici un semn de nastere nici de la bebe nici de la dr vreun semn…Buuun, dr imi recomanda sa facem si clisma…oribil, nu facusem niciodata si nici nu-mi doream asa ceva, mi-a fost mai frica de clisma decat de cezariana….am facut-o si pe asta….doctorii ma asteptau in sala de nasteri si eu eram ocupata cu toaleta…simteam ca nu mai termin desi nu mancasem cu o zi inainte mai nimic…de emotii ca se apropie momentul mult asteptat…

Am ajuns si in sala de nasteri…m-au pregatit de operatie…nu mai simteam acele care mi le bagau in coloana pentru anestezie, eram asa cuminte ca un mileusel, ghemuita pe masa de operatii, asteptam cel mai important moment din viata mea-nasterea fetitei mele.…nu realizam ca sunt eu si ca in cateva minute imi voi vedea fetita mult dorita…operatia a decurs bine, am auzit-o cand au scos-o ca plangea si am inceput si eu sa plang….mi-au aratata-o, am pupat-o pe obrajorii ei rozalii….a fost cel mai frumos moment din viata mea….priveam cel mai frumos chip de bebelus, bebelusul meu!S-a nascut la ora 13.17 intr-o joi .Au plecat cu ea spre neonatologie, mi-au spus ca are 3600 grame si 52 cm….o grasunica. Eu tot nu ma opream din plans….si la terapie intensiva cand am ajuns, eu tot plangeam de fericire si parca tot nu credeam ca e fetita mea.

Orele treceau si-mi doream atat de mult sa ajung la ea, stiam ca abia dimineatza dupa ce ma transferau in salon ma puteam duce la ea….nu am putut sa dorm deloc in acea noapte, nici dureri nu mai simteam, nimic, ma gandeam numai la ea, oare ce face…noroc ca mi-au adus-o pt cateva minute in acea seara, la cateva ore dupa nastere….cand am revazut-o nu-mi venea sac red ca este fetita mea, era asa rozalie in obrajori si grasunica si ma privea cu niste ochi mari ..…a doua zi am coborat singura din pat si am inceput sa merg, dornica sa-mi vad fetita. In spital aveam voie sa mergem la bebei doar cand erau orele de alaptare, din 3 in 3 ore.Am suferit o mica depresie in spital pt ca nu reuseam sa o alaptez…ea mititica, eu nepriceputa…dar acasa ne-am acomodat foarte bine…o perioada am apelat la pompa de muls pt ca imi doream foarte tare sa alaptez, nu vroiam sa ma gandesc ca nu-mi voi putea alapta fetita….si a durat cam 2 saptamani pana a reusit sa devina alaptatul o placere….la inceput a fost tare dureros dar am trecut peste toate cu bine.

Suntem doi parinti tare fericiti ca in ziua de 9 iulie 2009 ne-am vazut visul implinit dupa atatia ani, dorinta noastra cea mai mare, s-a nascut printesa noastra Andreea Teodora, lumina ochilor nostril!